Nu credeam...

Acum ceva timp, am aflat o curiozitate care credeți-mă intra la categoria știați că... am aflat că termenul "bou", are grad de comparație băăă! Joac-o p'asta, cum ar zice Miha.

Bineînțeles că această curiozitate nu poate veni decât din partea unui pui de geniu care scoate tot în față [interior joke :D - ora de mate, limite.]...

So...

Gradele de comparatie ale cuvântului "bou" :))

1.Gradul pozitiv: bou

2.Gradul comparativ:

a) de superioritate - mai bou

b) de egalitate - la fel de bou

c) de inferioritate - mai putin bou

3.Gradul superlativ

1.relativ:

a) de superioritate -cel mai bou

b) de egalitate - cel mai puțin bou

2.absolut - foarte bou

Și cel mai superlativ grad e boul suprem. Asta e producție proprie! :))

Deci dragilor, învătați-le, cum ar zice profa de mate despre teoreme, ca pe Tatăl Nostru!!

=))

xoxo

Lil

A song...

01 – Your favorite song right now - Kings of Leon - Closer (presets remix)

02 – Your least favorite song right now - Bruno Mars - Liquor Store Blues Ft. Damian Marley

03 - A song that makes you happy - Amy McDonald - This is the life

04 - A song that makes you sad - Nelly Furtado ft James Morrison - On broken strings

05 - A song that reminds you of someone – Nicolas Jaar - Mi mujer

06 – A song that reminds of you of somewhere – T-pain - Take your shirt off

07 - A song that reminds you of a certain event - Dennis Ferrer - Hey Hey

08 – A song that you know all the words to – Kings of Leon - Use Somebody

09 – A song that you can dance to – Grasu XXL - Dans Murdar

10 – A song that makes you fall asleep – Damien Rice - The Blowers Doughter

11 - A song from your favorite band – Kings of Leon - Sex on fire

12 – A song from a band you hate – Fara Zahar, tot ce au.

13 - A song that is a guilty pleasure – AC/DC - Thuderstruck

14 – A song that no one would expect you to love – Damian Marley - Jamrock

15 – A song that describes you – Exo ft Vescan - Prietena ta

16 – A song that you used to love but now hate – Christian Malloni - Agua Ardiente

17 – A song that you hear often on the radio – DJ Sava ft Raluka - Love you

18 - A song that you wish you heard on the radio – Lily Allen - Everyone's at it

19 – A song from your favorite album – coca - nu incerca asa ceva acasa - ocs.

20 - A song that you listen to when you’re angry – Yiruma - River flowers in the night

21 – A song that you listen to when you’re happy – Bruno Mars - Just The Way You Are

22 – A song that you listen to when you’re sad – Beyonce - Broken hearted girl

23 – A song that you want to play at your wedding – Beyonce - Halo

24 – A song that you want to play at your funeral – nuștu.

25 – A song that makes you laugh – Oac, oac, diri diri daaa

26 – A song that you can play on an instrument – nuștu să cânt la niciun intrument.

27 – A song that you wish you could play – Whitney Housten - Bodyguard

28 – A song that makes you feel guilty – non.

29 – A song from your childhood – 3 Sud-Est

30 – Your favorite song at this time last year – e. îmi plăceau mie multe. nu mai țin minte.

Mersi Dorix pentru leapșă. Ai o iogenie. O dau la blogroll și Gossip Girl.

Kings of my heart! Kings of Leon!

Am descoperit trupa asta acum vreun an juma'te. Umblam pe telefonul lui văr`miu și am găsit în playlist melodia „Sex on fire”. Titlu cu tente, cum naiba să nu dai play. Deci fraților din secunda aia efectiv m-am îndrăgostit de trupa asta. Potrivit site-ului wikipedia „Kings of Leon este o formație americană de rock din Nashville, Tenessee, SUA. Formația este alcătuită din trei frați - Caleb Followill (născut pe 14 ianuarie 1982, solist și chitară ritmică), Nathan Followill (născut pe 26 iunie 1979, toboșar), Jared Followill (născut pe 20 noiembrie 1986, chitară bas, sintetizator) - și vărul lor primar, Matthew Followill (născut pe 10 septembrie 1984, chitară solo). Stilul trupei îmbină stiluri ca garage rock, hard rock și alternative. Au lansat patru albume până în prezent. Numele trupei vine de la numele tatălui și bunicului lui Nathan, Caleb și Jared - Leon. Cu privire la situarea trupei în topuri, ea a avut un succes mult mai mare în Europa (în special în Marea Britanie și Irlanda), decât în țara de proveniență. 80% din vânzările albumelor au fost făcute în Marea Britanie și în Australia, unde au înregistrat cel mai vândut album în 2008).” Potrivit mie sunt o adunătură de mii de sentimente. Liniile lor melodice te liniștesc. Versurile parcă îți sunt scrise pe suflet. Mi-am promis că la 18 ani o să mă duc la un concert de-al lor. Sunt demențiali. Și acum au scos și un album nou: Come Around Sundown. Bineînțeles că deja l-am ascultat pe tot și pentru o primă ascultare melodia care s-a lipit ca un note pe suflet a fost „The Immortals”.

Discografia lor, pe care o găsiți aici curprinde:

• Youth and Young Manhood (2003)
• Aha Shake Heartbreak (2004)
• Because of the Times (2007)
• Only by the Night (2008)
• Come Around Sundown (2010)

Zâmbetul magic

Cu toții avem vreun coleg de bancă, care ușor ușor îți devine prieten bun, apoi cel mai bun prieten, apoi cineva de care nu vrei să te desparți. În cazul meu este Cătă. O fată timidă, cu chip angelic pe care neastâmpărata de mine o enervează zilnic. Eu nu pot sta cuminte în bancă. Ea încearcă să fie atentă la ore și uneori spre victoria ei, chiar reușește. Dar asta pentru că ori sunt prea obosită, ori n-am chef. Chiar îi ziceam odată că atunci când va termina liceul, primul ei gând va fi: "Am scăpat de nebună!!". Dar parcă ne completăm perfect. Un fel de Ying și Yang. Mă acceptă așa cum sunt. Chiar dacă mă iau de ea că nu știu cum îi stă părul în nu știu ce zi, sau nu e pensată bine. Ea doar tace. Și zâmbește. A da! Întotdeauna zâmbește. Greu, ușor, stresant, relaxant. În orice minut zâmbește. Dar parcă nu e orice zâmbet. Al ei te liniștește. Te face să te gândești la ceva pur. Magic. Cred că dacă era alta mi-o luam sigur și zburam din bancă. Bine nu vă gândiți că nu mi-o mai iau din când în când și de la ea. Ca de... cât să îndure săraca. Daaar, tot eu am învățat-o să lovească. Deci la urma-urmei tot eu sunt elementul negativ.

Și pe această cale îi zic că o iubesc muult și vreau s-o iau cu mine la facultate. Să fie tot ea colega mea de bancă. Într-un rucsăcel te iau... pooot?

Puţină lectură

Azi răsfoiam carneţele mele cu notiţe din cărţi şi m-am gândit să scriu postul la care mă gândeam de mult. Câte o recenzie din când. O să început cu un titlu care sigur va stârni râsul, dar merită să încerc. "Vibrator" de Mari Akasaka este un roman de 5 lei. Efectiv. Nu la figurat. Nu fac mişto. Am găsit-o în biblioteca unei prietene şi bineînţeles că am vrut s-o citesc. Subţire. Titlu tâmpit pe care nu îl poţi refuza, nu? Pentru că vrei sau nu, tâmpiţi suntem şi noi la un moment dat al vieţii.

Nu pot să intru în detalii pentru că la cele 128 de pagini ale cărţii aş zice cam tot.

Cartea ar fi o poveste de dragoste, dintre o jurnalistă şi un şofer de camion, ex-Yakuza. Este un fel de quick porn story. Sex, băutură, fără implicaţii emoţionale, doar aventură. De preferabil, este de citit într-o zi fierbinte de vară, în caz că te-ai plictisit să admiri mulţimea de pe acolo. Şi când zic mulţime, vă daţi seama, că odată ce e de admirat, e vorba de sexul masculin. Sau o zi ploioasă, care îţi provoacă somn, dar totuşi nu poţi adormi.

La gusturile mele, aş zice că e un dezastru şi tema... porn thing. Daaar, trebuie să apreciem efortul scriitoarei, tupeul de a publica aşa ceva. Poate vrea să ajungă o Sandra Brown... Nicio şansă!

Dacă vă aştepţi să laud cartea pe aici, cum ar fi normal, ei bine... există şi cărţi proaste pe care le citim. Totuşi recomand cartea, în caz de plictiseală. :D

Câteva citate:

"Între zero şi împlinire, doar în fiecare zi, doar depresia..."

"Fiecare rosteşte doar fragmente, dar clipa aceea când sinele meu, devenit catalizator pentru acele fragmente, dispare şi se dizolvă într-un extaz pur, clipa aceea e un drog, şi scriu din dorinţa de a readuce la viaţă senzaţia deplină a acelei clipe drogate, a acelei clipe bântuite de drog, doar că, de fiecare dată când termin de scris, nu reapare astfel decât o parte din lume, oricâte cuvinte aş împrumuta de la ceilalţi, truda de a le pune laolaltă e truda mea, dacă le aranjez cu iscusinţă, e meritul meu, dar truda asta sigur îmi răpeşte tinereţea şi frumuseţea, şi e greu să trăieşti fără momente de împlinire, iar să trăieşti frumos şi să te simţi împlinit sunt lucruri care merg mână în mână."

"(...) erau amestecate şi încurcate, ca miriade de bule de aer care se ridică de la fundul mării spre suprafaţă."

"Albul şi albastrul din fundal s-au contopit în picături de apă, iar eu mi-am pierdut starea solidă."

Silueta

"Am un gând. De mâine voi schimba tot. De mâine voi fi alta. Voi arunca tot într-un coş al trecutului şi voi spera să rămână acolo. Voi încerca să sfidez regula cum că trecutul ne urmăreşte. Nu îi voi permite. Nu de data asta. Totul se învârte in jurul meu. Sunt într-un dans haotic al fluturilor. Mă poartă până la cer. Mă lasă pe pământ. Mintea mi-e rece ca gheaţa. Respiraţia neregulată. Inima îmi bate cu o putere inexplicabilă. Simt cum rămân fără aer în cele din urmă. Vino şi spune-mi că suntem bine. Că lumea e a nostră! Iubeşte-mă ca în prima zi...."

Gândurile ei frământate de nostalgia singurătaţii. Oare asta să fie?

Pune mâna pe perna goală şi simte cum parfumul lui încă dăinuie acolo. O aruncă pe jos. De ce totul e de partea lui şi nimic de a ei? Până şi nenorocita de cana de cafea de pe noptieră de mahon închis îi aduce aminte de el. Se uită la inscripţie: energie şi iubire pentru a mea. Vrea să nu o dărâme. Să nu o spargă în mii de bucăţi. Cum era inima ei acum. Se ascunde în cearşaf. Poate găseşte consolare în altă lume. În lumea albului cearşafului. Ar putea fi o idee. Rece. Totul e rece. Se simte neputincioasă. De ce nu l-a putut opri să apese pe acea clanţă? Să-l facă să întârzie la servici? Să îl mai ţină lângă ea 5 minute! 5 minute fără sens dar care i-ar fi salvat viaţa.

Începe sa retrăiască sentimetul de când a primit acel telefon. De ce? De ce nu îşi poate lua gândul. O doare fiecare părticică a corpului. Durerea e insuportabilă. E fizică. E psihică. E a sufletului. E a ei. Dar nu vrea să mai fie. Vrea să dispară.

...

- Alo? Claudia Dumitrescu?

- Da. La telefon. Cu ce vă pot ajuta?

- Suntem de la Spitalul Clinic de Urgenţă din sectorul 6. Am sunat să veniţi la morgă să identificaţi trupul soţului dumneavoastră. Accident de maşină. Impact masiv. Veţi primi detalii aici.

- ...

Nu se mai auzi nimic. Telefonul intră în impact cu pământul. Ochii cu necunoscutul. Erau goi. Sufletul se sparge. În mii de piese.

02:43 noaptea. Veghează asupra lui. Nu ştie cum poate. Dar pur şi simplu nu vrea să plece. A înţepenit acolo lângă coşciug. Simte o adiere pe obraz. Vede o siluetă. A înnebunit? Sau...

Un gram de viață (III)

...

Se uită prin cameră. Luă telefonul bunicului în mână şi-l căută în agendă pe prietenul cel mai bun al profesorului. Unchiul Bernard, cum îl alinta ea.

- Alo? Bună, unchiule! Sunt eu, Camelia.

- Bună piersicuţă! Ce mai faci?

- Am mare nevoie de ajutorul tău, unchiule. Bunicul este mort şi ...

- MORT?!

Urmă un moment silenţios. Gândurile ei erau din nou în pâclă. O lacrimă îi alunecă pe obraz.

- Camelia? Mai eşti acolo?

- Da. Îmi cer scuze. Bunicul e mort. A fost împuşcat pentru gramul acela nenorocit de antimaterie.

- Şi ai sunat poliţia?

- Nu pot. Toate probele mă incriminează pe mine. Trebuie să fug şi să dezactivez sistemul ce “ţine în viaţă” antimateria.

- Vino la mine. O să am eu grijă de tine.

- Şi bunicul?

- O să-l găsească cineva...

- Cum să-l las aici?! Nu pot.

Atitudinea unchiului Barni o făcu să devină suspectă. Auzi nişte paşi. Când îşi îndreptă privirea spre uşă, îl văzu pe Bernard, cu un pistol în mână. Se îndrepta spre ea.

- Tu? Tu eşti mizerabilul care a făcut asta? Arătând spre trupul neînsufleţit.

- Şi dacă ai şti câte a trebuit să suport ca să am acces la laborator. A trebuit să fiu amabil, să am grijă de o răzgâiată mică, de parcă ceva mai bun nu aveam de făcut...

- Cum ai putut? Cum poţi să mai şi vorbeşti? Şi se îndreptă spre el foarte furioasă.

- Hei hei! Unde crezi că vii? Du-te lângă aparat. Sau vrei şi tu să pleci cu dragul tău bunic...? spuse el cu ironie.

- Nu pot să cred că omul pe care l-am iubit aşa mult şi chiar l-am considerat unchiul meu, a ajuns să-mi distrugă tot ce mai aveam pentru un amărât de experiment.

- Nu deveni aşa melodramatică pentru că nu mă impresionezi. Am răbdat prea mult

ca să mai stau acum la discuţii. Nu mă mai enerva şi inserează odată parola aia.

Între timp apăru, cu paşi mărunţi, Rosario, servitoarea casei, o femeie de 51 de ani, scundă, de origine latină. Avea o vază în mână. Camelia încercă să nu se uite la ea.

- Niciodată! Mai bine mor decât să las lumea în mâinile tale!

Şi zbuf! Rosario îi dădu cu vaza în cap lui Bernard.

- Credeam că eşti acasă...spune tânăra şi o îmbraţişă călduros.

- Am simţit eu că ceva nu este în regulă. Acum fugi! Am sunat deja poliţia. Trebuie să apară din clipă în clipă.

- Mulţumesc!

O îmbrăţişă din nou şi fugi. Înainte să coboare scările, Camelia îşi aminti că Bernard venise cu un alt pistol. Se întoarse în laborator.

- De ce te-ai întors, mi niña?

- Lasă-mă cinci secunde să-l aranjez pe mostrul asta!

- Ce vrei sa faci?

Tânăra se îndreptă spre pistolul care îl avea ucigaşul asupra lui. Îl analiză, după care îl luă în mână pe celălalt, pe care erau amprentele ei. Bingo! Era acelaşi tip. Asta însemna că glonţul se va potrivi cu cel ce avea amprentele lui Bernard. Dezactivă dispozitivul în care era antimateria. Luă arma ce avea amprentele ei şi plecă.

- Te iubesc! Strigă către Rosario.

- Şi eu, mi niña! Se auzi şters.

Nu ştia ce să facă, aşa că lua un taxi până la aeroport. În timp ce ieşea de pe străduţa casei, văzu în urmă luminile poliţiei. Se gândea oare ce se va întampla cu ea...

...

Un gram de viață (II)

...

Intrând în birou, d-l Cristian se îndreptă spre bibliotecă şi trase de o anumită carte. Surpriză totală! Din bibliotecă se deschise o uşa. Cameliei nu-i venea să creadă. Ştia că aşa ceva exista doar în filme! Urmându-şi bunicul, intrară într-un laborator mare, dotat cu  de aparatură sofisticată. “Oau! Ce bunic cool am! Nu credeam că aşa ceva există şi în realitate!”, gândi tânăra în vârstă de 22 de ani.

-         Aici, draga mea, mi-am realizat toate cercetările şi tot aici tu vei deveni o mare eroină.

-         Eroină? Credeam că vei spune fiziciană…

-         Daca vroiai să devii fiziciană mi-ai fi ascultat sfaturile şi ai fi mers la Facultatea de Fizică.

-         Nu, nu! Am glumit doar.

Astfel începu călătoria Cameliei spre lumea necunoscută a teoriilor bunicului ei. Prezentându-se aproape în fiecare seară la cursurile bunicului, ea devenise în mai puţin de două luni, o bună cunoscătoare a proiectului de succes. Pe lângă faptul că învăţa lucruri noi, atât pentru tânără, cât şi pentru bătrân, acest curs era şi un mod de a petrece cât mai mult timp împreună. Şi erau fericiţi. Foarte fericiţi.

Într-o seară, Camelia se întoarse din oraş, unde luase cina cu un fost coleg de facultate. După ce îşi dădu haina jos, merse spre bucătărie deoarece era lumina aprinsă.

-         Hei bunicule?! Unde eşti? Vreau să-ţi povestesc cât de plictositor a fost…

Dar nu primi niciun răspuns. “Poate e în laborator.”, gândi ea. Întră în birou şi văzu

uşa de la laborator deschisă.

-         Ţi-am zis să nu mai munceşti până târziu...

Mergând spre masa la care lucrau de obicei observă câteva picături de sânge.

-         Bunicule?!

Alergă până acolo şi în dreptul mesei descoperi trupul muribund al profesorului, într-o baltă de sânge. Pistolul era chiar lângă el.

-         Bunicule! ţipă, cu ochii inundaţi de lacrimi.

Ochii ei, de un albastru intens de obicei, erau acum tulburi şi melancolici. Nu-i venea să creadă că e singură. Luă pistolul în mână. Îl privea cu dispreţ, gândindu-se că sufletul cele mai dragi fiinţe din viaţa ei se îndrepta acum spre cer.

După minute de disperare îşi adună gândurile. Toate probele o incriminau pe ea. Scenariul era previzibil pentru poliţiştii criminalişti: într-o ceartă cu bunicul ei,  provocată de faptul că acesta nu a vrut să-i dea gramul de antimaterie, ea şi-a dat seama că singurul mod de a obţine ce îşi doreşte este să-l omoare, aşa că a făcut-o. Acum erau şi amprentele ei pe pistol. Nu mai putea să stea cu el. Când ridică privirea, văzu că gramul de antimaterie era tot acolo. 

Dar daca gramul era acolo, de ce bunicul ei era mort? Ce motiv ar avea cineva să-l omoare dacă nu pentru acel gram? Se apropie de dispozitul de care era protejat. Acum îi pică fisa... Acel dispozitiv era protejat de o parolă şi dacă vroiai să-l iei cu forţa...bum! Deci profesorul Cristian murise pentru o nenorocită de parolă! Un val de ură şi frică în acelaşi timp, îi înecă mintea. Cum avea ea să dovedească că este nevinovată? Nu mai avea pe nimeni. Ar fi vrut să strige: “Mamă! Tată! Ajutaţi-mă!”. Însă nimeni nu avea să-i răspundă… Şi ei plecaseră de mult în regatul de Sus. Era o alarmă tăcută. Perfectă prin simplitatea ei.

....

Photo ©Deviantart

hei 17!

Timpul trece ca un TGV în cursa cu sunetul, lumina... 17. Am făcut 17 ani! Și cea mai tare urare până la ora asta:

Cristian: la multi ani vaco
Cristian: faci cinste

Gen: fratemiu. Observați câtă iubire dăinuie între noi... Boule! 

17 ani, baierame, timiditate, început,
Saliva, buze, răsuflare,
Noapte albă, lacul, tei,
Ciorapi de damă, suferință, fotografie, rămas-bun,
Disperare, hohote de râs, poliție, răsărit, metrou,
Prietenie, plajă, foc, dragoste, putere, tinerețe, fum,
Iubire, amintire, val, nepăsare, luptă, orgasm ideal.

17 mii, pahar, țigară, cămin, speranță, așternut,
Beție, cântec, ignoranță, rucsac, nisip, gara de Nord,
Carte de muncă, libertate, urlet, rană,
Scarbă, milă, lașitate, orgoliu, furie, nedreptate,
Mizerie, otravă, răutate, violență, sânge.

Succes, povară, somnifer, avuție, aer, secundă, ger,
Invidie, depravare, nerăbdare, goană, depresie, mal,
Delfini, lumina, orizont, liniște, furtună, desparțire, somn,
Albastru, cerșetor, destin, rătăcire, suflet, coroană, chin,
Uitare, lacrimă, copil, oboseală, tremur, prevestrire, har,
Speranță, judecată, scrum,
Așteptare, zâmbet, credință, drum,
Deșertăciune, stele, foc,
Întuneric, înger, nemurire, nimic,
Călătorie, univers, moleculă, dor, infïnit…

Look at those tears

Cu postări, voi reveni abia pe la începutul școlii...

XoXo

Un gram de viaţă

Date

Antimateria este cea mai puternică sursa de energie cunoscută şi totodată extrem de instabilă, explodând în contact cu absolut orice. Însă întrebarea-cheie este: va salva acesta lumea? Sau va deveni cea mai nimicitoare armă construită vreodată?

  

Într-o cafenea, Camelia stătea şi îşi sorbea ultima cafea. Ştia că niciodată nu va mai avea şansa de a sta liniştită bând o cafea într-un local şi de a privi albastrul minunat şi translucid al cerului, privelişte ce se dezvăluia în faţa ochilor ei. Se tot întreba: “Cum am ajuns eu în această situaţie? De ce tocmai eu?”. Însă gâdurile ei erau încurcate şi amestecate ca miriade de bule de aer care se ridică de pe fundul mării spre suprafaţă. Confuzie .

Strigă la opătar pentru notă. Plăti, lăsând un bacşiş considerabil, deoarece simţea că acesta va fi ultima dată când va mai lăsa. Îşi luă jacheta. Plecă.

Mergea pe străzile Parisului şi încerca să acapareze cât mai multe imagini, căci cu fiecare secundă, timpul ei de libertate scădea. Dorea să aibă o ultimă amintire a lumii, pentru că nu avea să mai vadă lumina zilei vreodată.

Şi când se gândea că doar cu câteva săptămâni în urmă, era în living împreună cu bunicul ei, mâncând popcorn şi uitându-se la un film ciudat ales de persoana pe care o iubea cel mai mult pe acestă lume. Bunicul ei... Familia ei… Nu mai era acum. Şi câte făcuse ca să-l salveze, dar în zadar...

Cu câteva zile în urmă nu credea că va ajunge în aceasta situaţie, dar iată că într-o seară destinul ei s-a schimbat.

Cristian Sebasti era un renumit om de ştiinţă, ce realizase proiectul acceleratorului de particule, cu ajutorul căruia se puteau crea cantităţi mai mari de antimaterie. Proiectul a devenit un succes atunci când generatorul a produs un gram de antimaterie, cantitate ce avea energia unei bombe atomice. Chiar dacă avea încredere în colegii săi, profesorul îşi dăduse seama că poate fi periculos dacă acel gram rămânea în laboratoarele de căutare în care lucra. Astfel, într-o noapte, a furat  gramul de antimaterie şi l-a dus în laboratorul secret de acasă. Nu mai avea pe nimeni. Doar pe nepoata sa Camelia. Şi dorind să vorbeascu cu cineva, i-a împartăşit secretul.

-         Dar bunicule! Nu crezi că îşi vor da seama? Ţi-ai pus viaţa în pericol?

-         Draga mea, într-o zi vei înţelege totul. Acum vreau doar să te dedici trup şi suflet lucrurilor pe care le vei învăţa  de la mine, pentru că într-o zi vei salva lumea!

-         Dar...

-         Niciun dar. Urmează-mă!

Au urcat scările, după care au înaintat pe un coridor morbid plin de tablouri, măsuţe şi vaze cu flori artificiale. Sub paşii ei culoarul părea că nu se mai sfârşeşte. În cele din urmă ajunseră în capăt. Acolo se afla o uşă mare, de lemn, în spatele căreia dăinuia bătrânul birou al profesorului Cristian. Când intrai, imediat pe dreapta observai canapeaua neagră, din piele, iar în faţă un birou de stejar. Pe peretele din dreapta se înălţa o bibliotecă impresionantă. Încăperea era lumintă de o fereastră de dimensiunea unui perete aflată în partea opusă a uşii.

To be continued...

Photo ©Deviantart

4 of a million

Patru filme care mi-au plăcut : Breakfast at Tiffany`s, P.S. I love you, Memories of a Gheisha
şi Sex and the City. 

Patru cărţi care mi-au plăcut : Amurg - Stephenie Meyer , Doamna Bovary - Flaubert, Zahir - Paolo Coelho, Codul lui DaVinci - Dan Brown.

Patru prieteni apropiaţi : vă iubesc pe toți !

Patru mâncăruri preferate : cartofi nature, file de pește, pui cu sos și paste.

Patru lucruri pe care le-am făcut azi : igiena matinală, paste cu brânză, am privit finalul de la Memories of a Geisha [din nou] și am citit.

Patru locuri unde am dormit : pe saltea, pe jos, canapea și pe nisip.  

Patru ţări pe care le-am vizitat : Bulgaria, Grecia, pauză și pas. 

Patru site-uri pe care le vizitez zilnic : facebook, blog, vplay și cațavencu .

Patru lucruri care se află momentan pe biroul meu : bateria de la laptop, un caiet de notițe, un pix și Enigma Otiliei. 

Patru articole vestimentare pe care le-am purtat azi : înca nu am ieșit, deci pentru dimineață... chiloți, tricou, pas, pas.  

Patru profesori preferaţi : profa de română, profa de chimie, profa de mate și profu` de fizică. 

Patru colegi de bancă de până acum : Miha, Teo, Călin și Cătă. 

Patru numere preferate : 11, 13 și conform acestui site, numerele norocoase ale fecioarei, 3 și 5.

Patru poeţi preferaţi :  ne.

Patru persoane cu care am vorbit azi :  Flori, Camy, frate`miu și mama.

Patru instrumente la care aş vrea să cânt :  vioară, pian, pauză, pauză.

Patru regrete :  nu sunt apropiată de ai mei, nu găsesc pe cineva, nu beau 2 l de apă pe zi și nu am termintat lista de lecturi.

Patru persoane cărora le pasez leapşa : Bella, Baeyar, Gossip Girl și Elișor.

Photo ©Deviantart

Reflectare la viață

                                                                                                          Photo ©Lil

Moare câte puțin                   

de Pablo Neruda 

Moare câte puțin cine se transformă în sclavul 
obișnuinței, urmând în fiecare zi aceleași traiectorii; 
cine nu-și schimbă existența; 
cine nu riscă să construiască ceva nou; 
cine nu vorbește cu oamenii pe care nu-i cunoaște. 
Moare câte puțin cine-și face din televiziune un guru.

Moare câte puțin cine evită pasiunea, 
cine preferă negrul pe alb și punctele pe "i" în locul unui 
vârtej de emoții, acele emoții care învață ochii 
să strălucească, oftatul să surâdă și care eliberează 
sentimentele inimii.

Moare câte puțin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său; 
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-și îndeplini un vis; 
cine nu-și permite măcar o dată în viață să nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare câte puțin cine nu călătorește; 
cine nu citește; 
cine nu ascultă muzică; 
cine nu caută harul din el însuși.

Moare câte puțin cine-și distruge dragostea; 
cine nu se lasă ajutat.
Moare câte puțin cine-și petrece zilele plângându-și de milă și 
detestând ploaia care nu mai încetează. 
Moare câte puțin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început; 
cine nu intreabă de frica să nu se facă de râs și 
cine nu răspunde chiar dacă cunoaște întrebarea.

Evităm moartea câte puțin, amintindu-ne întotdeauna că 
"a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.
Doar rabdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă. 
Totul depinde de cum o trăim...

Dacă va fi să te înfierbânți, înfierbântă-te la soare 
Dacă va fi să înșeli, înșeală-ți stomacul.
Dacă va fi să plângi, plângi de bucurie 
Dacă va fi să minți, minte în privința vârstei tale 
Dacă va fi să furi, fură o sărutare 
Dacă va fi să pierzi, pierde-ți frica 
Dacă va fi să simți foame, simte foame de iubire 
Daca va fi să dorești să fii fericit, dorește-ți asta în fiecare zi...

Here we come!

         Și uite cum a trecut o săptămână. Mă rog, sau ceea ce vrea să semene cu o săptămână. 5 zile. Cum a trecut orice moment petrecut la malul mării, ca o adiere ușoară... de vară. Venim acasă. Prepair the shots! 

Update: Anul asta a fost primul de liberty! Și unde poate fi sărbătorită mai bine decât la Liberty Parade. Trenul pleca din Constanța la ora 18. Eram emoționată. Mă duceam la prima mea mare experiență. Orele din tren au trecut foarte ușor. Fluiere, schimburi de indentități, o țigară între vagoane, o privire rătăcitoare. Și ultima stație... Mangalia! Când am coborât din tren, nu îți mai puteai auzi nici gândurile. Fluiere, vuvuzele, țipete... spre plaja dintre Venus și Saturn. Când am ajuns acolo: feel the vibe! Abia la 6 dimineața am plecat. Răsăritul pe plajă. Claxoanele unor "taximetriști" gratis. Lupta cu pleoapele. Somn în tren. [Sorina îmi zicea că am dormit cu ochii deschiși...]. Acasă. Plajă. Nisip ud. Răceală. Tocuri. Ploaie. Mare.

Photo ©Lil

Retorica proştilor

      Prima zi la mare şi deja numai pot de râs... Pe lângă faptul că am încercat modalităţile motanului de împerechere prin apă [ştiţi... motanii au alea mici... documentaţi-vă], soarele ne-a pârpălit şi Dumnezeu ne-a arătat nişte proşti... Întrebarea zilei: De ce e caldă apa? şi răspunsul lor, culmea!!! cică e ceva suspect! Nu că ar fi vară şi temperatura de afară nu oboseşte să mai crească, nu că era ora 6 şi soarele avusese destul timp să facă ravagii, nu că suntem la mijlocul lui iulie... NU! Era suspect! Cred că Dumnezeu a băgat caloriferul în priză măi băieţi... Nu de alta, dar s-a gândit că v-ar face o mare surpriză suspectă şi asta l-a amuzat grozav. Revin...

 XoXo

Photo ©Deviantart

Amuzament autohton

       Citind unul din site-urile care reușesc să mă scoată din monotonie și mă ajută să țin caterinca sus, am decis să fac un share cu voi și să postez articolul ce m-a dărmat de râs azi: 

"Ce vă mai place să faceţi sex spidermanilor!

Luaţi prin surprindere de o serie de porniri carnale neaşteptate, fix în dreptul pervazului, o femeie adulterină de 30 de ani din Lubeck, Germania, şi partenerul ei, fără inhibiţii, s-au prăbuşit în gol cinci metri, după ce gravitaţia le-a jucat o festă fix în timpul operaţiunii de "dat ca-n oala cu sarmale".

Deşi au supravieţuit căzăturii, cei doi porumbei au fost duşi în mod evident la spital unde s-a constatat că prezintă diferite rupturi, contuzii şi zgîrieturi, iar în urma plonjonului s-au ales chiar şi cu cîteva fracturi.

Văzută drept principala vinovată în această afacere, femeia, care a refuzat să-şi divulge identitatea din motive lesne de înţeles, spune că nu-şi aminteşte nimic din accident însă mai mult ca sigur ea şi amicul ei platonic nu făceau nimic imoral ci doar spălau geamurile, dezbrăcaţi, din exterior spre interior, cu mişcări ample.

Pentru că gravitaţia problemei să fie şi mai mare, cei doi îndrăgostiţi au fost vizitaţi la scurt timp după internare de soţul femeii, întîmplător şi el pacient al aceluiaşi spital ca urmare a unei căzături de pe acoperiş, cu două zile în urmă."

Drepturile acestui articol aparțin în totalitate site-ului www.catavencu.ro

Absentă!

       Am lipsit ceva timp, dar nu cred că mi-a simțit cineva absența. Am fost plecată câteva zile, am trecut printr-o ploaie de experiențe, dar scurtă, de vară... De la lipsa somnului timp de 72 de ore la un duel în ochelari wayfarer - Ray-Ban contra piața săracilor -, am câștigat, NORMAL! Zile nebune de vară, pe care nu le vei mai trăi. Ce cu anii sunt din ce în ce mai greu de descris și vor deveni "basme" pentru generațiile viitoare. Să fii într-o aglomerație de persoane, dar să privești cerul plin de stele și speranțe nemuritoare și să realizezi că pe lumea asta ești doar tu și ele. Asta e nostalgia unei beri, într-o seară de vară. Sunt prinsă în valuri, dar sper că voi mai posta câte ceva. Vineri plec la mare...                                                                            

XoXo 

Photo ©Deviantart

Oare?!

"Se spune că ochii sunt ferestrele sufletului. Habar n-am ale cui ferestre or fi fost ochii lui și cred că nici n-o să aflu prea curând." No Country for Old Men

Îmi cer scuze pentru zilele nule... 

Photo ©Deviantart

Simte ritmul!!

           It's not over, I'm not going home!! Frenetic! Extaz! Ce concert! Am fost asaltată psihic de mii de sunete, fizic de mii de persoane, am dansat cu ei, am fost amici de-o viață pentru o seară. O notă mai înaltă m-a ucis sub presiune, apoi am reînviat sub ardoarea melodie... Gust fiecare picătură din lichiorul oferit. Timpul trece repede! Ne vedem curând la un shot...

           Photo ©Deviantart

Killers

         EA - o blondă cu capul în nori, proaspăt părăsită, forțată să petreacă o vacanță cu părinții în Riviera. EL - un agent secret cu cei 6 mușchetari la vedere, și o partidă bună pentru blonda noastră. Punctul de întâlnire - liftul. Înflorirea iubirii - vacanța. Marea dragoste - căsnicia. Șocul - aflarea adevărului într-un mod nu chiar plăcut. Transformare - și femeile știu să folosească un pistol. Final - copilul seamănă cu tatăl!! 

         EI - Killers!

         Mai multe detalii nu dau... Watch it!

We bring the stars out... :X

Curcubeu Alb-Negru (V)

...

       În zece minute s-au întâlnit și cu ceilalți. El când a văzut-o pe domnișoara noastră, chiar a rămas fără cuvinte. Ținuta ei nu era cine știe ce frumușete. Dar o avantaja. Nu are rost să mai intru în detalii. Totul a mers de la sine. S-au cuplat. Îndrăzneaţă alegere, nu? Setea pentru ceva nou i-a determinat să o facă. Zilele treceau pe nesimțiete, sentimentele înfloreau şi se simţeau tot mai bine unul cu altul. Pe plajă chiar dacă erau cu gaşca, li se părea de fapt că erau singuri, în club, printre valurile de tineri, ea îl vedea numai pe el şi el numai pe ea. Tot așa a venit și ultima zi din sejur. Ar fi vrut să mai stea dar trebuiau să se întoarcă acasă. 

 Au ales să nu se despartă. Chiar dacă erau din oraşe diferite, până la sfârşitul vacanţei ea s-a mutat la verişoara ei la Brăila, şi astfel petreceau fiecare zi împreună.

Nu s-au distanţat nici când a început şcoala. Distanţa le cauza mai mult dorinţă de a se revedea. Astfel a trecut un an. A venit din nou vara. Au hotărât să plece ei doar doi, cu trei zile înainte să ajungă găștile, la mare.  Să petreacă câteva zile numai ei doi.

După ce s-a cazat, au decis să rămână în cameră. Era timpul să se regăsească. În brațele lui se simțea în siguranță. Se simțea liniștită, fericită. Un curcubeu de sentimente. După ce l-a privit ceva timp, i-a spus:

-          Uită-te la fața mea... privește-o cu ochii sufletului, ca să mă poți mă poți iubi mereu.

-          Cred că e momentul să vorbim... îi spuse el cu o amărăciune în voce.

-          Nu. Nu-mi spune că e momentul.

Simțea că de ceva timp o evita. Acum era sigură că totul va lua sfârșit. El:

-          Te iubesc... dar sunt cu alta.

În acel moment, i s-a oprit respirația. Avea astm. El nu știa, de fapt era singurul lucru pe care nu îl știa. S-a panicat. Ea era în brațele lui fără suflare. Cum a putut să facă asta? De ce? De ce nu a iubit-o până la capăt? Ce s-a întamplat cu ea? El era de vină. El. Trebuia să cheme o ambulanță. Dar nu avea puterea să îi dea drumul din brațele lui. Îi alunecă o lacrimă pe obraz. Simți un gol în piept și o strânse, încercând să-l acopere. Atunci ea, trase puternic aer în piept. El sări. Ea abia respira. Nu avea aer.  El era foarte speriat, dar și fericit. Ea, ținându-se de gât îi făcu semn către geanta ei. O găsi și începu să căute, fără să știe ce. În secunda următoare a găsit inhalatorul.

A salvat-o.

- De ce mi-ai zis că ai astm? Credeam că te-am pierdut! o spuse cu vocea tremurândă.

- Moartea mi-a atins astăzi, cu aripile ei, fața, în treacăt. Nu te întrebi de ce? 

Apoi și-a luat inhalatorul și a fugit. El a plecat după ea. Dar nu a mai găsit-o.

Ea... alearga. Nu știa încotro se duce, dar asta simțea că trebuie să facă. Să alerge. Ajunsă pe plajă, a văzut o stâncă lângă malul mării. Nu vă gândiți că avea să renunțe la viața ei așa ușor. Nu.

Dorind să ajungă mai repede la stâncă, a căzut în genunchi. Nisipul era moale. Se întinse. Acum începea să gândească. Acum o ajunse durerea. O frământau întrebările.  Oare de ce ai nevoie pentru a atinge fericirea infinită? Oare există cineva pe planeta asta care poate afirma că este fericit? De ce clipele de fericire sunt puține și rare, iar când dispar îți iau câte o picătură din ființa ta? De ce trebuie să suferi așa mult pentru cinci minute de fericire, care nici nu poate fi numită fericire, este mai mult extaz, pentru că vrei cât mai mult din ea, dar depăsești nivelul natural? Și în final... de ce tocmai ea?

Plângea, dar ar fi vrut să râdă. Dorea să țipe cât o țin plămânii, gândindu-se că astfel va dispărea durerea, dar a ales să rămână plângă în liniște. Vroia o mie de lucruri, dar de fapt îl vroia pe el. Culorile curcubeului ei, se scurgeau încet spre agonie. Alb-Negru.

Photo ©Deviantart

Bells ne transmite azi...

       Binecuvântează ocazia de a-ți aparține în întregime. Singuratatea e o tarfă care nu te învinuiește că ești egoist.

       Anonim

Curcubeu Alb-Negru (IV)

...

-          Crezi că îmi poți da și mie un foc, necunoscuto? Chiar dacă aflase cum o cheamă de la una din prietenele ei.

-          Nu vreau să crezi că sunt antipatică. Eram doar într-o stare proastă. Poftim.

Văzând că merge de data asta, s-a așezat langă ea.  Punctul culminant al discuției lor a fost atunci când i-a sunat lui telefonul. Vă întrebați de ce? Poate că vă aștepați ca vreo replică ce te lasă fără cuvinte să o impresioneze, dar nu. Acel telefon a făcut-o. Sau mai exact soneria lui de apel: Maroon 5 – She will be loved. A rămas mască, când a auzit melodia ei preferată. Fluturași în stomac. Atunci i-a intrat în vene. Se întreba oare ce e în sufletul lui? Cum poate înțelege un băiat acele versuri, cum poate să își pună melodia ca sonerie de apel, când e vorba de o ea? Înseamnă că e diferit. Că înțelege o fată. Înseamnă că... el e.

În drum spre vilă, el a prins-o ușor de mână, ea l-a lăsat să-i cuprindă sufletul. Poate vi se pare banal faptul că s-a lăsat lăsat purată de val așa ușor. Dar dacă tu, ca fată, găsești un băiat care reușește fără să vrea să-ți atingă punctul slab, sau ca băiat, găsești o astfel de fată, crede-mă, ai proceda la fel. Când a venit momentul și-au luat la revedere, pentru scurt timp, căci vorbiseră cu toții să meargă în club.

Ea era în al nouălea cer.  Dorea să fie dură, dar nu reușea. După ce i-a lăsat pe băieți la parter, unde dormeau, a urcat scările plutind. Când a ajuns în camera nimeni nu a băgat-o în seamă. Unele își făceau manichiura, altele moțăiau. Dar în momentul în care s-a dus spre patul ei – plasat lângă fereastră –  i-a fost observată starea de euforie. În scurt timp s-au strâns în jurul ei, ca albinele în jurul unui crin, și le-a povestit tot. Ar fi dorit să facă planuri, dar au realizat că deja era târziu. Trebuiau să se pregătească pentru Discoteca Tineretului. Prin cameră se simțea miros de fixativ, cosmeticele zburau dintr-o parte în alta, aburul plăcilor de întins părul și a droturilor, transformau treptat încăperea într-o saună. În cele din urma – asta însemnând în jur de două ore – au coborât. Băieții, fără cuvinte. Oare mereu au fost așa? Ce fete au lângă ei...  Au plecat.

...

Photo ©Deviantart

Seria continuă...

"We dream of hope, we dream of change, of fire, of love, of death. And then it happens; the dream becomes real, and the answer to this quest, this need to solve life`s mysteries finally shows itself like the glowing light of the new dawn. So much struggle for meaning, for purpose. And in the end, we find it only in each other. Our shared experience of the fantastic and the mundane. The simple human need to find a kindred. To connect. And to know in our hearts... that we are not alone." Mohinder Suresh, Heroes

It's no gettin' over!!!

Din serie...

"- Jacob, ți-am spus că ȚI-AM SPUS EU are un frate? M-a întrebat întrerupându-mă. Numele lui e TACI NAIBII DIN GURĂ.

- Asta e bună." 

Bella Swan

Finalaaaaa!!! Vuvuzelaaa!

        După ce țările lumii s-au "războit" pentru marele titlu, a venit vremea pentru Finala Campionatului Mondial de Fotbal FIFA 2010. În această seară la ora 21.30, toți suporterii adevărați voi fi în fața unui televizor, unei proiecții, etc. cu o bere în mână și ochii blocați pe TVR1! Pentru că trebuie să susținem Spania!! Da... după lupte seculare, în care am analizat pozele jucătorilor fiecărei echipe, am ajuns la concluzia că spaniolii au fundul mai bun decât olandezii... Just jocking. Faza e că ambele echipe joacă super bine și a trebuit să aleg echipa după părerile "bătrânilor". Deci go Spania! Voi pentru cine optați?

Update: În minutul 116, unul mic și alb - Andres INIESTA - ne-a făcut bucuria extremă! A dat un gol, poate nu chiar spectaculos, dar a reușit să ridice suporterii în aer. Un meci greu... noroc că mă mai scotea Pedro din monotonie... Eh! Și Cioculeț - David VILLA - era să-l uit. Plus că au venit la pachet și niște copse bine lucrate și faze dure! Bine Spania!!  

XoXo

Photo ©Deviantart

Seria citate celere

       Plictisealăă! Știu că azi am postat ceva, dar draga mea vitsică [da... drăguț alint, nu?] m-a inspirat să fac o chestie interesantă. Zilnic ea îmi va da câte un citat celebru și funny pe care îl voi pune la dispoziția voastră. Începem cu...

      "Potrivit unor cercetari recente, femeile spun că se simt mai comfortabil dacă se dezbracă în fața unui bărbat, decât dacă ar face-o în fața unei femei. Aceasta din cauză că femeile sunt foarte critice, în timp ce bărbații sunt doar recunoscători." Robert De Niro

Curcubeu Alb-Negru (III)

...   

    Și în loc să îi dea informația mult dorită, a făcut-o pe interesanta. A plecat la fete și împreună cu ele, în mare. Băieții le-au urmat. Vă imaginați cât de frumoase sunt clipele petrecute cu atâtea persoane, într-un loc unde adori să fii. S-au bălăcit, s-au stropit, s-au jucat, au făcut sărituri, unii au mai primit un picior din cauza aglomerației din apă, pentru că era aproape ora amiezei. Ea a încercat să îl evite. El a prins-o de picior, dar s-a cam trezit cu mâna goală. După ce apa a început să se răzbune pe pielea lor, făcându-i să pară niște murături, au ieșit. Comic a fost momentul când se băteau pe prosoape, pentru că nu toți au dorit să-și aducă unul. Cu prosop sau fără, fetele s-au dus în cameră, pentru că țineau la siluetă și nu doreau să mănânce, aveau iaurturi în cameră. Oricum toate erau foarte slabe, dar mereu o să existe în rândul lor mentalitatea: ”Trebuie să țin un regim continuu, și așa m-am îngrășat!”. Aiureli.

Revenind la a noastră domnișoara, mai băiețoasă de felul ei, a ales să meargă să mănânce cu băieții. Iaurt putea să mănânce acasă, dar omlete ca la mare nu. Sigura fată din grup, a început să se integreze. După atâta bălăceală și soare, nu mai era plicitisită. Acum începea adevărata aventură. Când a realizat unde era, s-a trezit la viață. Parcă dormise. Acum era iar ea. Plină de viață, mereu cu băieții, făcând lucruri pe care le considera unice. Așa îi plăcea să fie.

La terasă, toți și-au comandat omlete. După ce că era specialitatea casei, era și meniul zilei, iar pentru că era singura fată la o masă de unsprezece băieți – cinci din gașca ei, șase din cealaltă – a primit reducere la comanda ei. Asta da noroc. Băieții și-au luat bere, doar asta știau, și băuturi tari în club, dar așa e tinerețea, își stabilește propiile limite fără a se întreba dacă trupul le suportă, ea, apă plată cu lămâie. Și-a aprins o țigară. Știe că fumatul o omoară încet-încet, dar speră că o să se lase într-o zi. Fumează fără niciun sentiment de vinovăție, fără grabă. El deși nu stă aproape de ea la masă, se gândește că e ultima lui șansă.

...

Photo ©Deviantart