Cu toții avem vreun coleg de bancă, care ușor ușor îți devine prieten bun, apoi cel mai bun prieten, apoi cineva de care nu vrei să te desparți. În cazul meu este Cătă. O fată timidă, cu chip angelic pe care neastâmpărata de mine o enervează zilnic. Eu nu pot sta cuminte în bancă. Ea încearcă să fie atentă la ore și uneori spre victoria ei, chiar reușește. Dar asta pentru că ori sunt prea obosită, ori n-am chef. Chiar îi ziceam odată că atunci când va termina liceul, primul ei gând va fi: "Am scăpat de nebună!!". Dar parcă ne completăm perfect. Un fel de Ying și Yang. Mă acceptă așa cum sunt. Chiar dacă mă iau de ea că nu știu cum îi stă părul în nu știu ce zi, sau nu e pensată bine. Ea doar tace. Și zâmbește. A da! Întotdeauna zâmbește. Greu, ușor, stresant, relaxant. În orice minut zâmbește. Dar parcă nu e orice zâmbet. Al ei te liniștește. Te face să te gândești la ceva pur. Magic. Cred că dacă era alta mi-o luam sigur și zburam din bancă. Bine nu vă gândiți că nu mi-o mai iau din când în când și de la ea. Ca de... cât să îndure săraca. Daaar, tot eu am învățat-o să lovească. Deci la urma-urmei tot eu sunt elementul negativ.
Și pe această cale îi zic că o iubesc muult și vreau s-o iau cu mine la facultate. Să fie tot ea colega mea de bancă. Într-un rucsăcel te iau... pooot?
Magic :>
RăspundețiȘtergere