Un gram de viaţă

Date

Antimateria este cea mai puternică sursa de energie cunoscută şi totodată extrem de instabilă, explodând în contact cu absolut orice. Însă întrebarea-cheie este: va salva acesta lumea? Sau va deveni cea mai nimicitoare armă construită vreodată?

  

Într-o cafenea, Camelia stătea şi îşi sorbea ultima cafea. Ştia că niciodată nu va mai avea şansa de a sta liniştită bând o cafea într-un local şi de a privi albastrul minunat şi translucid al cerului, privelişte ce se dezvăluia în faţa ochilor ei. Se tot întreba: “Cum am ajuns eu în această situaţie? De ce tocmai eu?”. Însă gâdurile ei erau încurcate şi amestecate ca miriade de bule de aer care se ridică de pe fundul mării spre suprafaţă. Confuzie .

Strigă la opătar pentru notă. Plăti, lăsând un bacşiş considerabil, deoarece simţea că acesta va fi ultima dată când va mai lăsa. Îşi luă jacheta. Plecă.

Mergea pe străzile Parisului şi încerca să acapareze cât mai multe imagini, căci cu fiecare secundă, timpul ei de libertate scădea. Dorea să aibă o ultimă amintire a lumii, pentru că nu avea să mai vadă lumina zilei vreodată.

Şi când se gândea că doar cu câteva săptămâni în urmă, era în living împreună cu bunicul ei, mâncând popcorn şi uitându-se la un film ciudat ales de persoana pe care o iubea cel mai mult pe acestă lume. Bunicul ei... Familia ei… Nu mai era acum. Şi câte făcuse ca să-l salveze, dar în zadar...

Cu câteva zile în urmă nu credea că va ajunge în aceasta situaţie, dar iată că într-o seară destinul ei s-a schimbat.

Cristian Sebasti era un renumit om de ştiinţă, ce realizase proiectul acceleratorului de particule, cu ajutorul căruia se puteau crea cantităţi mai mari de antimaterie. Proiectul a devenit un succes atunci când generatorul a produs un gram de antimaterie, cantitate ce avea energia unei bombe atomice. Chiar dacă avea încredere în colegii săi, profesorul îşi dăduse seama că poate fi periculos dacă acel gram rămânea în laboratoarele de căutare în care lucra. Astfel, într-o noapte, a furat  gramul de antimaterie şi l-a dus în laboratorul secret de acasă. Nu mai avea pe nimeni. Doar pe nepoata sa Camelia. Şi dorind să vorbeascu cu cineva, i-a împartăşit secretul.

-         Dar bunicule! Nu crezi că îşi vor da seama? Ţi-ai pus viaţa în pericol?

-         Draga mea, într-o zi vei înţelege totul. Acum vreau doar să te dedici trup şi suflet lucrurilor pe care le vei învăţa  de la mine, pentru că într-o zi vei salva lumea!

-         Dar...

-         Niciun dar. Urmează-mă!

Au urcat scările, după care au înaintat pe un coridor morbid plin de tablouri, măsuţe şi vaze cu flori artificiale. Sub paşii ei culoarul părea că nu se mai sfârşeşte. În cele din urmă ajunseră în capăt. Acolo se afla o uşă mare, de lemn, în spatele căreia dăinuia bătrânul birou al profesorului Cristian. Când intrai, imediat pe dreapta observai canapeaua neagră, din piele, iar în faţă un birou de stejar. Pe peretele din dreapta se înălţa o bibliotecă impresionantă. Încăperea era lumintă de o fereastră de dimensiunea unui perete aflată în partea opusă a uşii.

To be continued...

Photo ©Deviantart