Kings of my heart! Kings of Leon!

Am descoperit trupa asta acum vreun an juma'te. Umblam pe telefonul lui văr`miu și am găsit în playlist melodia „Sex on fire”. Titlu cu tente, cum naiba să nu dai play. Deci fraților din secunda aia efectiv m-am îndrăgostit de trupa asta. Potrivit site-ului wikipedia „Kings of Leon este o formație americană de rock din Nashville, Tenessee, SUA. Formația este alcătuită din trei frați - Caleb Followill (născut pe 14 ianuarie 1982, solist și chitară ritmică), Nathan Followill (născut pe 26 iunie 1979, toboșar), Jared Followill (născut pe 20 noiembrie 1986, chitară bas, sintetizator) - și vărul lor primar, Matthew Followill (născut pe 10 septembrie 1984, chitară solo). Stilul trupei îmbină stiluri ca garage rock, hard rock și alternative. Au lansat patru albume până în prezent. Numele trupei vine de la numele tatălui și bunicului lui Nathan, Caleb și Jared - Leon. Cu privire la situarea trupei în topuri, ea a avut un succes mult mai mare în Europa (în special în Marea Britanie și Irlanda), decât în țara de proveniență. 80% din vânzările albumelor au fost făcute în Marea Britanie și în Australia, unde au înregistrat cel mai vândut album în 2008).” Potrivit mie sunt o adunătură de mii de sentimente. Liniile lor melodice te liniștesc. Versurile parcă îți sunt scrise pe suflet. Mi-am promis că la 18 ani o să mă duc la un concert de-al lor. Sunt demențiali. Și acum au scos și un album nou: Come Around Sundown. Bineînțeles că deja l-am ascultat pe tot și pentru o primă ascultare melodia care s-a lipit ca un note pe suflet a fost „The Immortals”.

Discografia lor, pe care o găsiți aici curprinde:

• Youth and Young Manhood (2003)
• Aha Shake Heartbreak (2004)
• Because of the Times (2007)
• Only by the Night (2008)
• Come Around Sundown (2010)

Zâmbetul magic

Cu toții avem vreun coleg de bancă, care ușor ușor îți devine prieten bun, apoi cel mai bun prieten, apoi cineva de care nu vrei să te desparți. În cazul meu este Cătă. O fată timidă, cu chip angelic pe care neastâmpărata de mine o enervează zilnic. Eu nu pot sta cuminte în bancă. Ea încearcă să fie atentă la ore și uneori spre victoria ei, chiar reușește. Dar asta pentru că ori sunt prea obosită, ori n-am chef. Chiar îi ziceam odată că atunci când va termina liceul, primul ei gând va fi: "Am scăpat de nebună!!". Dar parcă ne completăm perfect. Un fel de Ying și Yang. Mă acceptă așa cum sunt. Chiar dacă mă iau de ea că nu știu cum îi stă părul în nu știu ce zi, sau nu e pensată bine. Ea doar tace. Și zâmbește. A da! Întotdeauna zâmbește. Greu, ușor, stresant, relaxant. În orice minut zâmbește. Dar parcă nu e orice zâmbet. Al ei te liniștește. Te face să te gândești la ceva pur. Magic. Cred că dacă era alta mi-o luam sigur și zburam din bancă. Bine nu vă gândiți că nu mi-o mai iau din când în când și de la ea. Ca de... cât să îndure săraca. Daaar, tot eu am învățat-o să lovească. Deci la urma-urmei tot eu sunt elementul negativ.

Și pe această cale îi zic că o iubesc muult și vreau s-o iau cu mine la facultate. Să fie tot ea colega mea de bancă. Într-un rucsăcel te iau... pooot?

Puţină lectură

Azi răsfoiam carneţele mele cu notiţe din cărţi şi m-am gândit să scriu postul la care mă gândeam de mult. Câte o recenzie din când. O să început cu un titlu care sigur va stârni râsul, dar merită să încerc. "Vibrator" de Mari Akasaka este un roman de 5 lei. Efectiv. Nu la figurat. Nu fac mişto. Am găsit-o în biblioteca unei prietene şi bineînţeles că am vrut s-o citesc. Subţire. Titlu tâmpit pe care nu îl poţi refuza, nu? Pentru că vrei sau nu, tâmpiţi suntem şi noi la un moment dat al vieţii.

Nu pot să intru în detalii pentru că la cele 128 de pagini ale cărţii aş zice cam tot.

Cartea ar fi o poveste de dragoste, dintre o jurnalistă şi un şofer de camion, ex-Yakuza. Este un fel de quick porn story. Sex, băutură, fără implicaţii emoţionale, doar aventură. De preferabil, este de citit într-o zi fierbinte de vară, în caz că te-ai plictisit să admiri mulţimea de pe acolo. Şi când zic mulţime, vă daţi seama, că odată ce e de admirat, e vorba de sexul masculin. Sau o zi ploioasă, care îţi provoacă somn, dar totuşi nu poţi adormi.

La gusturile mele, aş zice că e un dezastru şi tema... porn thing. Daaar, trebuie să apreciem efortul scriitoarei, tupeul de a publica aşa ceva. Poate vrea să ajungă o Sandra Brown... Nicio şansă!

Dacă vă aştepţi să laud cartea pe aici, cum ar fi normal, ei bine... există şi cărţi proaste pe care le citim. Totuşi recomand cartea, în caz de plictiseală. :D

Câteva citate:

"Între zero şi împlinire, doar în fiecare zi, doar depresia..."

"Fiecare rosteşte doar fragmente, dar clipa aceea când sinele meu, devenit catalizator pentru acele fragmente, dispare şi se dizolvă într-un extaz pur, clipa aceea e un drog, şi scriu din dorinţa de a readuce la viaţă senzaţia deplină a acelei clipe drogate, a acelei clipe bântuite de drog, doar că, de fiecare dată când termin de scris, nu reapare astfel decât o parte din lume, oricâte cuvinte aş împrumuta de la ceilalţi, truda de a le pune laolaltă e truda mea, dacă le aranjez cu iscusinţă, e meritul meu, dar truda asta sigur îmi răpeşte tinereţea şi frumuseţea, şi e greu să trăieşti fără momente de împlinire, iar să trăieşti frumos şi să te simţi împlinit sunt lucruri care merg mână în mână."

"(...) erau amestecate şi încurcate, ca miriade de bule de aer care se ridică de la fundul mării spre suprafaţă."

"Albul şi albastrul din fundal s-au contopit în picături de apă, iar eu mi-am pierdut starea solidă."

Silueta

"Am un gând. De mâine voi schimba tot. De mâine voi fi alta. Voi arunca tot într-un coş al trecutului şi voi spera să rămână acolo. Voi încerca să sfidez regula cum că trecutul ne urmăreşte. Nu îi voi permite. Nu de data asta. Totul se învârte in jurul meu. Sunt într-un dans haotic al fluturilor. Mă poartă până la cer. Mă lasă pe pământ. Mintea mi-e rece ca gheaţa. Respiraţia neregulată. Inima îmi bate cu o putere inexplicabilă. Simt cum rămân fără aer în cele din urmă. Vino şi spune-mi că suntem bine. Că lumea e a nostră! Iubeşte-mă ca în prima zi...."

Gândurile ei frământate de nostalgia singurătaţii. Oare asta să fie?

Pune mâna pe perna goală şi simte cum parfumul lui încă dăinuie acolo. O aruncă pe jos. De ce totul e de partea lui şi nimic de a ei? Până şi nenorocita de cana de cafea de pe noptieră de mahon închis îi aduce aminte de el. Se uită la inscripţie: energie şi iubire pentru a mea. Vrea să nu o dărâme. Să nu o spargă în mii de bucăţi. Cum era inima ei acum. Se ascunde în cearşaf. Poate găseşte consolare în altă lume. În lumea albului cearşafului. Ar putea fi o idee. Rece. Totul e rece. Se simte neputincioasă. De ce nu l-a putut opri să apese pe acea clanţă? Să-l facă să întârzie la servici? Să îl mai ţină lângă ea 5 minute! 5 minute fără sens dar care i-ar fi salvat viaţa.

Începe sa retrăiască sentimetul de când a primit acel telefon. De ce? De ce nu îşi poate lua gândul. O doare fiecare părticică a corpului. Durerea e insuportabilă. E fizică. E psihică. E a sufletului. E a ei. Dar nu vrea să mai fie. Vrea să dispară.

...

- Alo? Claudia Dumitrescu?

- Da. La telefon. Cu ce vă pot ajuta?

- Suntem de la Spitalul Clinic de Urgenţă din sectorul 6. Am sunat să veniţi la morgă să identificaţi trupul soţului dumneavoastră. Accident de maşină. Impact masiv. Veţi primi detalii aici.

- ...

Nu se mai auzi nimic. Telefonul intră în impact cu pământul. Ochii cu necunoscutul. Erau goi. Sufletul se sparge. În mii de piese.

02:43 noaptea. Veghează asupra lui. Nu ştie cum poate. Dar pur şi simplu nu vrea să plece. A înţepenit acolo lângă coşciug. Simte o adiere pe obraz. Vede o siluetă. A înnebunit? Sau...

Un gram de viață (III)

...

Se uită prin cameră. Luă telefonul bunicului în mână şi-l căută în agendă pe prietenul cel mai bun al profesorului. Unchiul Bernard, cum îl alinta ea.

- Alo? Bună, unchiule! Sunt eu, Camelia.

- Bună piersicuţă! Ce mai faci?

- Am mare nevoie de ajutorul tău, unchiule. Bunicul este mort şi ...

- MORT?!

Urmă un moment silenţios. Gândurile ei erau din nou în pâclă. O lacrimă îi alunecă pe obraz.

- Camelia? Mai eşti acolo?

- Da. Îmi cer scuze. Bunicul e mort. A fost împuşcat pentru gramul acela nenorocit de antimaterie.

- Şi ai sunat poliţia?

- Nu pot. Toate probele mă incriminează pe mine. Trebuie să fug şi să dezactivez sistemul ce “ţine în viaţă” antimateria.

- Vino la mine. O să am eu grijă de tine.

- Şi bunicul?

- O să-l găsească cineva...

- Cum să-l las aici?! Nu pot.

Atitudinea unchiului Barni o făcu să devină suspectă. Auzi nişte paşi. Când îşi îndreptă privirea spre uşă, îl văzu pe Bernard, cu un pistol în mână. Se îndrepta spre ea.

- Tu? Tu eşti mizerabilul care a făcut asta? Arătând spre trupul neînsufleţit.

- Şi dacă ai şti câte a trebuit să suport ca să am acces la laborator. A trebuit să fiu amabil, să am grijă de o răzgâiată mică, de parcă ceva mai bun nu aveam de făcut...

- Cum ai putut? Cum poţi să mai şi vorbeşti? Şi se îndreptă spre el foarte furioasă.

- Hei hei! Unde crezi că vii? Du-te lângă aparat. Sau vrei şi tu să pleci cu dragul tău bunic...? spuse el cu ironie.

- Nu pot să cred că omul pe care l-am iubit aşa mult şi chiar l-am considerat unchiul meu, a ajuns să-mi distrugă tot ce mai aveam pentru un amărât de experiment.

- Nu deveni aşa melodramatică pentru că nu mă impresionezi. Am răbdat prea mult

ca să mai stau acum la discuţii. Nu mă mai enerva şi inserează odată parola aia.

Între timp apăru, cu paşi mărunţi, Rosario, servitoarea casei, o femeie de 51 de ani, scundă, de origine latină. Avea o vază în mână. Camelia încercă să nu se uite la ea.

- Niciodată! Mai bine mor decât să las lumea în mâinile tale!

Şi zbuf! Rosario îi dădu cu vaza în cap lui Bernard.

- Credeam că eşti acasă...spune tânăra şi o îmbraţişă călduros.

- Am simţit eu că ceva nu este în regulă. Acum fugi! Am sunat deja poliţia. Trebuie să apară din clipă în clipă.

- Mulţumesc!

O îmbrăţişă din nou şi fugi. Înainte să coboare scările, Camelia îşi aminti că Bernard venise cu un alt pistol. Se întoarse în laborator.

- De ce te-ai întors, mi niña?

- Lasă-mă cinci secunde să-l aranjez pe mostrul asta!

- Ce vrei sa faci?

Tânăra se îndreptă spre pistolul care îl avea ucigaşul asupra lui. Îl analiză, după care îl luă în mână pe celălalt, pe care erau amprentele ei. Bingo! Era acelaşi tip. Asta însemna că glonţul se va potrivi cu cel ce avea amprentele lui Bernard. Dezactivă dispozitivul în care era antimateria. Luă arma ce avea amprentele ei şi plecă.

- Te iubesc! Strigă către Rosario.

- Şi eu, mi niña! Se auzi şters.

Nu ştia ce să facă, aşa că lua un taxi până la aeroport. În timp ce ieşea de pe străduţa casei, văzu în urmă luminile poliţiei. Se gândea oare ce se va întampla cu ea...

...

Un gram de viață (II)

...

Intrând în birou, d-l Cristian se îndreptă spre bibliotecă şi trase de o anumită carte. Surpriză totală! Din bibliotecă se deschise o uşa. Cameliei nu-i venea să creadă. Ştia că aşa ceva exista doar în filme! Urmându-şi bunicul, intrară într-un laborator mare, dotat cu  de aparatură sofisticată. “Oau! Ce bunic cool am! Nu credeam că aşa ceva există şi în realitate!”, gândi tânăra în vârstă de 22 de ani.

-         Aici, draga mea, mi-am realizat toate cercetările şi tot aici tu vei deveni o mare eroină.

-         Eroină? Credeam că vei spune fiziciană…

-         Daca vroiai să devii fiziciană mi-ai fi ascultat sfaturile şi ai fi mers la Facultatea de Fizică.

-         Nu, nu! Am glumit doar.

Astfel începu călătoria Cameliei spre lumea necunoscută a teoriilor bunicului ei. Prezentându-se aproape în fiecare seară la cursurile bunicului, ea devenise în mai puţin de două luni, o bună cunoscătoare a proiectului de succes. Pe lângă faptul că învăţa lucruri noi, atât pentru tânără, cât şi pentru bătrân, acest curs era şi un mod de a petrece cât mai mult timp împreună. Şi erau fericiţi. Foarte fericiţi.

Într-o seară, Camelia se întoarse din oraş, unde luase cina cu un fost coleg de facultate. După ce îşi dădu haina jos, merse spre bucătărie deoarece era lumina aprinsă.

-         Hei bunicule?! Unde eşti? Vreau să-ţi povestesc cât de plictositor a fost…

Dar nu primi niciun răspuns. “Poate e în laborator.”, gândi ea. Întră în birou şi văzu

uşa de la laborator deschisă.

-         Ţi-am zis să nu mai munceşti până târziu...

Mergând spre masa la care lucrau de obicei observă câteva picături de sânge.

-         Bunicule?!

Alergă până acolo şi în dreptul mesei descoperi trupul muribund al profesorului, într-o baltă de sânge. Pistolul era chiar lângă el.

-         Bunicule! ţipă, cu ochii inundaţi de lacrimi.

Ochii ei, de un albastru intens de obicei, erau acum tulburi şi melancolici. Nu-i venea să creadă că e singură. Luă pistolul în mână. Îl privea cu dispreţ, gândindu-se că sufletul cele mai dragi fiinţe din viaţa ei se îndrepta acum spre cer.

După minute de disperare îşi adună gândurile. Toate probele o incriminau pe ea. Scenariul era previzibil pentru poliţiştii criminalişti: într-o ceartă cu bunicul ei,  provocată de faptul că acesta nu a vrut să-i dea gramul de antimaterie, ea şi-a dat seama că singurul mod de a obţine ce îşi doreşte este să-l omoare, aşa că a făcut-o. Acum erau şi amprentele ei pe pistol. Nu mai putea să stea cu el. Când ridică privirea, văzu că gramul de antimaterie era tot acolo. 

Dar daca gramul era acolo, de ce bunicul ei era mort? Ce motiv ar avea cineva să-l omoare dacă nu pentru acel gram? Se apropie de dispozitul de care era protejat. Acum îi pică fisa... Acel dispozitiv era protejat de o parolă şi dacă vroiai să-l iei cu forţa...bum! Deci profesorul Cristian murise pentru o nenorocită de parolă! Un val de ură şi frică în acelaşi timp, îi înecă mintea. Cum avea ea să dovedească că este nevinovată? Nu mai avea pe nimeni. Ar fi vrut să strige: “Mamă! Tată! Ajutaţi-mă!”. Însă nimeni nu avea să-i răspundă… Şi ei plecaseră de mult în regatul de Sus. Era o alarmă tăcută. Perfectă prin simplitatea ei.

....

Photo ©Deviantart

hei 17!

Timpul trece ca un TGV în cursa cu sunetul, lumina... 17. Am făcut 17 ani! Și cea mai tare urare până la ora asta:

Cristian: la multi ani vaco
Cristian: faci cinste

Gen: fratemiu. Observați câtă iubire dăinuie între noi... Boule! 

17 ani, baierame, timiditate, început,
Saliva, buze, răsuflare,
Noapte albă, lacul, tei,
Ciorapi de damă, suferință, fotografie, rămas-bun,
Disperare, hohote de râs, poliție, răsărit, metrou,
Prietenie, plajă, foc, dragoste, putere, tinerețe, fum,
Iubire, amintire, val, nepăsare, luptă, orgasm ideal.

17 mii, pahar, țigară, cămin, speranță, așternut,
Beție, cântec, ignoranță, rucsac, nisip, gara de Nord,
Carte de muncă, libertate, urlet, rană,
Scarbă, milă, lașitate, orgoliu, furie, nedreptate,
Mizerie, otravă, răutate, violență, sânge.

Succes, povară, somnifer, avuție, aer, secundă, ger,
Invidie, depravare, nerăbdare, goană, depresie, mal,
Delfini, lumina, orizont, liniște, furtună, desparțire, somn,
Albastru, cerșetor, destin, rătăcire, suflet, coroană, chin,
Uitare, lacrimă, copil, oboseală, tremur, prevestrire, har,
Speranță, judecată, scrum,
Așteptare, zâmbet, credință, drum,
Deșertăciune, stele, foc,
Întuneric, înger, nemurire, nimic,
Călătorie, univers, moleculă, dor, infïnit…