Silueta

"Am un gând. De mâine voi schimba tot. De mâine voi fi alta. Voi arunca tot într-un coş al trecutului şi voi spera să rămână acolo. Voi încerca să sfidez regula cum că trecutul ne urmăreşte. Nu îi voi permite. Nu de data asta. Totul se învârte in jurul meu. Sunt într-un dans haotic al fluturilor. Mă poartă până la cer. Mă lasă pe pământ. Mintea mi-e rece ca gheaţa. Respiraţia neregulată. Inima îmi bate cu o putere inexplicabilă. Simt cum rămân fără aer în cele din urmă. Vino şi spune-mi că suntem bine. Că lumea e a nostră! Iubeşte-mă ca în prima zi...."

Gândurile ei frământate de nostalgia singurătaţii. Oare asta să fie?

Pune mâna pe perna goală şi simte cum parfumul lui încă dăinuie acolo. O aruncă pe jos. De ce totul e de partea lui şi nimic de a ei? Până şi nenorocita de cana de cafea de pe noptieră de mahon închis îi aduce aminte de el. Se uită la inscripţie: energie şi iubire pentru a mea. Vrea să nu o dărâme. Să nu o spargă în mii de bucăţi. Cum era inima ei acum. Se ascunde în cearşaf. Poate găseşte consolare în altă lume. În lumea albului cearşafului. Ar putea fi o idee. Rece. Totul e rece. Se simte neputincioasă. De ce nu l-a putut opri să apese pe acea clanţă? Să-l facă să întârzie la servici? Să îl mai ţină lângă ea 5 minute! 5 minute fără sens dar care i-ar fi salvat viaţa.

Începe sa retrăiască sentimetul de când a primit acel telefon. De ce? De ce nu îşi poate lua gândul. O doare fiecare părticică a corpului. Durerea e insuportabilă. E fizică. E psihică. E a sufletului. E a ei. Dar nu vrea să mai fie. Vrea să dispară.

...

- Alo? Claudia Dumitrescu?

- Da. La telefon. Cu ce vă pot ajuta?

- Suntem de la Spitalul Clinic de Urgenţă din sectorul 6. Am sunat să veniţi la morgă să identificaţi trupul soţului dumneavoastră. Accident de maşină. Impact masiv. Veţi primi detalii aici.

- ...

Nu se mai auzi nimic. Telefonul intră în impact cu pământul. Ochii cu necunoscutul. Erau goi. Sufletul se sparge. În mii de piese.

02:43 noaptea. Veghează asupra lui. Nu ştie cum poate. Dar pur şi simplu nu vrea să plece. A înţepenit acolo lângă coşciug. Simte o adiere pe obraz. Vede o siluetă. A înnebunit? Sau...

Un gram de viață (III)

...

Se uită prin cameră. Luă telefonul bunicului în mână şi-l căută în agendă pe prietenul cel mai bun al profesorului. Unchiul Bernard, cum îl alinta ea.

- Alo? Bună, unchiule! Sunt eu, Camelia.

- Bună piersicuţă! Ce mai faci?

- Am mare nevoie de ajutorul tău, unchiule. Bunicul este mort şi ...

- MORT?!

Urmă un moment silenţios. Gândurile ei erau din nou în pâclă. O lacrimă îi alunecă pe obraz.

- Camelia? Mai eşti acolo?

- Da. Îmi cer scuze. Bunicul e mort. A fost împuşcat pentru gramul acela nenorocit de antimaterie.

- Şi ai sunat poliţia?

- Nu pot. Toate probele mă incriminează pe mine. Trebuie să fug şi să dezactivez sistemul ce “ţine în viaţă” antimateria.

- Vino la mine. O să am eu grijă de tine.

- Şi bunicul?

- O să-l găsească cineva...

- Cum să-l las aici?! Nu pot.

Atitudinea unchiului Barni o făcu să devină suspectă. Auzi nişte paşi. Când îşi îndreptă privirea spre uşă, îl văzu pe Bernard, cu un pistol în mână. Se îndrepta spre ea.

- Tu? Tu eşti mizerabilul care a făcut asta? Arătând spre trupul neînsufleţit.

- Şi dacă ai şti câte a trebuit să suport ca să am acces la laborator. A trebuit să fiu amabil, să am grijă de o răzgâiată mică, de parcă ceva mai bun nu aveam de făcut...

- Cum ai putut? Cum poţi să mai şi vorbeşti? Şi se îndreptă spre el foarte furioasă.

- Hei hei! Unde crezi că vii? Du-te lângă aparat. Sau vrei şi tu să pleci cu dragul tău bunic...? spuse el cu ironie.

- Nu pot să cred că omul pe care l-am iubit aşa mult şi chiar l-am considerat unchiul meu, a ajuns să-mi distrugă tot ce mai aveam pentru un amărât de experiment.

- Nu deveni aşa melodramatică pentru că nu mă impresionezi. Am răbdat prea mult

ca să mai stau acum la discuţii. Nu mă mai enerva şi inserează odată parola aia.

Între timp apăru, cu paşi mărunţi, Rosario, servitoarea casei, o femeie de 51 de ani, scundă, de origine latină. Avea o vază în mână. Camelia încercă să nu se uite la ea.

- Niciodată! Mai bine mor decât să las lumea în mâinile tale!

Şi zbuf! Rosario îi dădu cu vaza în cap lui Bernard.

- Credeam că eşti acasă...spune tânăra şi o îmbraţişă călduros.

- Am simţit eu că ceva nu este în regulă. Acum fugi! Am sunat deja poliţia. Trebuie să apară din clipă în clipă.

- Mulţumesc!

O îmbrăţişă din nou şi fugi. Înainte să coboare scările, Camelia îşi aminti că Bernard venise cu un alt pistol. Se întoarse în laborator.

- De ce te-ai întors, mi niña?

- Lasă-mă cinci secunde să-l aranjez pe mostrul asta!

- Ce vrei sa faci?

Tânăra se îndreptă spre pistolul care îl avea ucigaşul asupra lui. Îl analiză, după care îl luă în mână pe celălalt, pe care erau amprentele ei. Bingo! Era acelaşi tip. Asta însemna că glonţul se va potrivi cu cel ce avea amprentele lui Bernard. Dezactivă dispozitivul în care era antimateria. Luă arma ce avea amprentele ei şi plecă.

- Te iubesc! Strigă către Rosario.

- Şi eu, mi niña! Se auzi şters.

Nu ştia ce să facă, aşa că lua un taxi până la aeroport. În timp ce ieşea de pe străduţa casei, văzu în urmă luminile poliţiei. Se gândea oare ce se va întampla cu ea...

...

Un gram de viață (II)

...

Intrând în birou, d-l Cristian se îndreptă spre bibliotecă şi trase de o anumită carte. Surpriză totală! Din bibliotecă se deschise o uşa. Cameliei nu-i venea să creadă. Ştia că aşa ceva exista doar în filme! Urmându-şi bunicul, intrară într-un laborator mare, dotat cu  de aparatură sofisticată. “Oau! Ce bunic cool am! Nu credeam că aşa ceva există şi în realitate!”, gândi tânăra în vârstă de 22 de ani.

-         Aici, draga mea, mi-am realizat toate cercetările şi tot aici tu vei deveni o mare eroină.

-         Eroină? Credeam că vei spune fiziciană…

-         Daca vroiai să devii fiziciană mi-ai fi ascultat sfaturile şi ai fi mers la Facultatea de Fizică.

-         Nu, nu! Am glumit doar.

Astfel începu călătoria Cameliei spre lumea necunoscută a teoriilor bunicului ei. Prezentându-se aproape în fiecare seară la cursurile bunicului, ea devenise în mai puţin de două luni, o bună cunoscătoare a proiectului de succes. Pe lângă faptul că învăţa lucruri noi, atât pentru tânără, cât şi pentru bătrân, acest curs era şi un mod de a petrece cât mai mult timp împreună. Şi erau fericiţi. Foarte fericiţi.

Într-o seară, Camelia se întoarse din oraş, unde luase cina cu un fost coleg de facultate. După ce îşi dădu haina jos, merse spre bucătărie deoarece era lumina aprinsă.

-         Hei bunicule?! Unde eşti? Vreau să-ţi povestesc cât de plictositor a fost…

Dar nu primi niciun răspuns. “Poate e în laborator.”, gândi ea. Întră în birou şi văzu

uşa de la laborator deschisă.

-         Ţi-am zis să nu mai munceşti până târziu...

Mergând spre masa la care lucrau de obicei observă câteva picături de sânge.

-         Bunicule?!

Alergă până acolo şi în dreptul mesei descoperi trupul muribund al profesorului, într-o baltă de sânge. Pistolul era chiar lângă el.

-         Bunicule! ţipă, cu ochii inundaţi de lacrimi.

Ochii ei, de un albastru intens de obicei, erau acum tulburi şi melancolici. Nu-i venea să creadă că e singură. Luă pistolul în mână. Îl privea cu dispreţ, gândindu-se că sufletul cele mai dragi fiinţe din viaţa ei se îndrepta acum spre cer.

După minute de disperare îşi adună gândurile. Toate probele o incriminau pe ea. Scenariul era previzibil pentru poliţiştii criminalişti: într-o ceartă cu bunicul ei,  provocată de faptul că acesta nu a vrut să-i dea gramul de antimaterie, ea şi-a dat seama că singurul mod de a obţine ce îşi doreşte este să-l omoare, aşa că a făcut-o. Acum erau şi amprentele ei pe pistol. Nu mai putea să stea cu el. Când ridică privirea, văzu că gramul de antimaterie era tot acolo. 

Dar daca gramul era acolo, de ce bunicul ei era mort? Ce motiv ar avea cineva să-l omoare dacă nu pentru acel gram? Se apropie de dispozitul de care era protejat. Acum îi pică fisa... Acel dispozitiv era protejat de o parolă şi dacă vroiai să-l iei cu forţa...bum! Deci profesorul Cristian murise pentru o nenorocită de parolă! Un val de ură şi frică în acelaşi timp, îi înecă mintea. Cum avea ea să dovedească că este nevinovată? Nu mai avea pe nimeni. Ar fi vrut să strige: “Mamă! Tată! Ajutaţi-mă!”. Însă nimeni nu avea să-i răspundă… Şi ei plecaseră de mult în regatul de Sus. Era o alarmă tăcută. Perfectă prin simplitatea ei.

....

Photo ©Deviantart

hei 17!

Timpul trece ca un TGV în cursa cu sunetul, lumina... 17. Am făcut 17 ani! Și cea mai tare urare până la ora asta:

Cristian: la multi ani vaco
Cristian: faci cinste

Gen: fratemiu. Observați câtă iubire dăinuie între noi... Boule! 

17 ani, baierame, timiditate, început,
Saliva, buze, răsuflare,
Noapte albă, lacul, tei,
Ciorapi de damă, suferință, fotografie, rămas-bun,
Disperare, hohote de râs, poliție, răsărit, metrou,
Prietenie, plajă, foc, dragoste, putere, tinerețe, fum,
Iubire, amintire, val, nepăsare, luptă, orgasm ideal.

17 mii, pahar, țigară, cămin, speranță, așternut,
Beție, cântec, ignoranță, rucsac, nisip, gara de Nord,
Carte de muncă, libertate, urlet, rană,
Scarbă, milă, lașitate, orgoliu, furie, nedreptate,
Mizerie, otravă, răutate, violență, sânge.

Succes, povară, somnifer, avuție, aer, secundă, ger,
Invidie, depravare, nerăbdare, goană, depresie, mal,
Delfini, lumina, orizont, liniște, furtună, desparțire, somn,
Albastru, cerșetor, destin, rătăcire, suflet, coroană, chin,
Uitare, lacrimă, copil, oboseală, tremur, prevestrire, har,
Speranță, judecată, scrum,
Așteptare, zâmbet, credință, drum,
Deșertăciune, stele, foc,
Întuneric, înger, nemurire, nimic,
Călătorie, univers, moleculă, dor, infïnit…

Look at those tears

Cu postări, voi reveni abia pe la începutul școlii...

XoXo

Un gram de viaţă

Date

Antimateria este cea mai puternică sursa de energie cunoscută şi totodată extrem de instabilă, explodând în contact cu absolut orice. Însă întrebarea-cheie este: va salva acesta lumea? Sau va deveni cea mai nimicitoare armă construită vreodată?

  

Într-o cafenea, Camelia stătea şi îşi sorbea ultima cafea. Ştia că niciodată nu va mai avea şansa de a sta liniştită bând o cafea într-un local şi de a privi albastrul minunat şi translucid al cerului, privelişte ce se dezvăluia în faţa ochilor ei. Se tot întreba: “Cum am ajuns eu în această situaţie? De ce tocmai eu?”. Însă gâdurile ei erau încurcate şi amestecate ca miriade de bule de aer care se ridică de pe fundul mării spre suprafaţă. Confuzie .

Strigă la opătar pentru notă. Plăti, lăsând un bacşiş considerabil, deoarece simţea că acesta va fi ultima dată când va mai lăsa. Îşi luă jacheta. Plecă.

Mergea pe străzile Parisului şi încerca să acapareze cât mai multe imagini, căci cu fiecare secundă, timpul ei de libertate scădea. Dorea să aibă o ultimă amintire a lumii, pentru că nu avea să mai vadă lumina zilei vreodată.

Şi când se gândea că doar cu câteva săptămâni în urmă, era în living împreună cu bunicul ei, mâncând popcorn şi uitându-se la un film ciudat ales de persoana pe care o iubea cel mai mult pe acestă lume. Bunicul ei... Familia ei… Nu mai era acum. Şi câte făcuse ca să-l salveze, dar în zadar...

Cu câteva zile în urmă nu credea că va ajunge în aceasta situaţie, dar iată că într-o seară destinul ei s-a schimbat.

Cristian Sebasti era un renumit om de ştiinţă, ce realizase proiectul acceleratorului de particule, cu ajutorul căruia se puteau crea cantităţi mai mari de antimaterie. Proiectul a devenit un succes atunci când generatorul a produs un gram de antimaterie, cantitate ce avea energia unei bombe atomice. Chiar dacă avea încredere în colegii săi, profesorul îşi dăduse seama că poate fi periculos dacă acel gram rămânea în laboratoarele de căutare în care lucra. Astfel, într-o noapte, a furat  gramul de antimaterie şi l-a dus în laboratorul secret de acasă. Nu mai avea pe nimeni. Doar pe nepoata sa Camelia. Şi dorind să vorbeascu cu cineva, i-a împartăşit secretul.

-         Dar bunicule! Nu crezi că îşi vor da seama? Ţi-ai pus viaţa în pericol?

-         Draga mea, într-o zi vei înţelege totul. Acum vreau doar să te dedici trup şi suflet lucrurilor pe care le vei învăţa  de la mine, pentru că într-o zi vei salva lumea!

-         Dar...

-         Niciun dar. Urmează-mă!

Au urcat scările, după care au înaintat pe un coridor morbid plin de tablouri, măsuţe şi vaze cu flori artificiale. Sub paşii ei culoarul părea că nu se mai sfârşeşte. În cele din urmă ajunseră în capăt. Acolo se afla o uşă mare, de lemn, în spatele căreia dăinuia bătrânul birou al profesorului Cristian. Când intrai, imediat pe dreapta observai canapeaua neagră, din piele, iar în faţă un birou de stejar. Pe peretele din dreapta se înălţa o bibliotecă impresionantă. Încăperea era lumintă de o fereastră de dimensiunea unui perete aflată în partea opusă a uşii.

To be continued...

Photo ©Deviantart

4 of a million

Patru filme care mi-au plăcut : Breakfast at Tiffany`s, P.S. I love you, Memories of a Gheisha
şi Sex and the City. 

Patru cărţi care mi-au plăcut : Amurg - Stephenie Meyer , Doamna Bovary - Flaubert, Zahir - Paolo Coelho, Codul lui DaVinci - Dan Brown.

Patru prieteni apropiaţi : vă iubesc pe toți !

Patru mâncăruri preferate : cartofi nature, file de pește, pui cu sos și paste.

Patru lucruri pe care le-am făcut azi : igiena matinală, paste cu brânză, am privit finalul de la Memories of a Geisha [din nou] și am citit.

Patru locuri unde am dormit : pe saltea, pe jos, canapea și pe nisip.  

Patru ţări pe care le-am vizitat : Bulgaria, Grecia, pauză și pas. 

Patru site-uri pe care le vizitez zilnic : facebook, blog, vplay și cațavencu .

Patru lucruri care se află momentan pe biroul meu : bateria de la laptop, un caiet de notițe, un pix și Enigma Otiliei. 

Patru articole vestimentare pe care le-am purtat azi : înca nu am ieșit, deci pentru dimineață... chiloți, tricou, pas, pas.  

Patru profesori preferaţi : profa de română, profa de chimie, profa de mate și profu` de fizică. 

Patru colegi de bancă de până acum : Miha, Teo, Călin și Cătă. 

Patru numere preferate : 11, 13 și conform acestui site, numerele norocoase ale fecioarei, 3 și 5.

Patru poeţi preferaţi :  ne.

Patru persoane cu care am vorbit azi :  Flori, Camy, frate`miu și mama.

Patru instrumente la care aş vrea să cânt :  vioară, pian, pauză, pauză.

Patru regrete :  nu sunt apropiată de ai mei, nu găsesc pe cineva, nu beau 2 l de apă pe zi și nu am termintat lista de lecturi.

Patru persoane cărora le pasez leapşa : Bella, Baeyar, Gossip Girl și Elișor.

Photo ©Deviantart